Echipa noastră este alcătuită din tineri profesioniști, experți sociali, o nomenclatură nouă în Republica Moldova, bazată pe modelul de „social work” din Statele Unite și Europa.
Experții sociali din Moldova au creat metodologia regiunii de bunăstare sistemică, un model inovațional care presupune că, pentru a dezvolta o comunitate, este nevoie de o abordare holistică, implicând dezvoltarea fiecărei ramuri: economică, socială, ecologică, medicală, securitate, educație etc.
Semiluna de Bronz este proiectul pilot ce a fost dezvoltat și implementat cu succes în patru comunități rurale din țară, având la bază metodologia regiunii de bunăstare sistemică.
Departe de agitație, haos și aglomerație de turiști, călătoriile Semilunei de Bronz te vor conduce pe tărâmul inocenței – locuri pitorești pline de liniște, frumusețe naturală și comuniune cu natura. Aici vei descoperi mediul rural în splendoarea sa autentică și vei trăi experiențe ce vor contribui la îmbunătățirea sănătății fizice, mentale și spirituale.
Semiluna de Bronz este un proiect de antreprenoriat social dedicat valorificării istoriei, arheologiei, culturii și tradițiilor naționale, promovând turismul eco-tradițional, cu respect pentru natură și comunitatea gazdă. Acest model autentic de turism implică oaspeții în viața socio-culturală a localității, transformându-i în membri ai familiei.
Gazdele sunt oameni din comunitate, care întâmpină oaspeții cu căldură și deschidere, păstrând autenticitatea rurală. Semiluna de Bronz urmărește îmbunătățirea stării ecologice și promovează un stil de viață eco-friendly prin producerea de produse gastronomice autohtone, realizate conform acestor standarde.
IMPACTUL ÎN COMUNITATE: Din anul 2017, Semiluna de Bronz transformă localități rurale din Moldova în comunități pline de viață și oportunități. Impactul este vizibil asupra dezvoltării economice, creării de noi oportunități de muncă, protecției mediului și sustenabilității, precum și creșterii atractivității satelor.
Prin reinvestirea veniturilor generate în proiecte și activități de dezvoltare a comunităților rurale implicate, se consolidează legătura dintre tradiție, cultură și sustenabilitate.
Descoperă o varietate de experiențe unice, fiecare dezvăluind o aventură memorabilă ce așteaptă să fie trăită!
În pitorescul sat Cărbuna, raionul Ialoveni, Festivalul "Taurul Negru de Cărbuna" vă invită să descoperiți o sărbătoare a gusturilor autentice și a tradițiilor ancestrale.
Vino să descoperi arta rafinată a ritualului japonez al ceaiului și bucură-te de o plimbare reconfortantă pe malul Răutului, într-un cadru natural de o frumusețe rară.
Proiectul își propune să adâncească legătura între vizitatori și patrimoniul național, oferind o oportunitate de a descoperi și de a celebra istoria, cultura și tradițiile locale, într-un cadru care îmbină sustenabilitatea ecologică cu autenticitatea rurală, contribuind astfel la dezvoltarea economică și educațională a comunităților rurale.